Am adormit târziu în seara ceea. Dacă știam ce urma să visez, cu siguranță că renunțam la somn.
Plângeam încontinuu și strigam foarte tare, dar nu mă auzea nimeni. Era o tăcere asurzitoare și o durere ce mă depășea. Parcă murise mama. Am avut o noapte de chin, mai ceva decât aș fi nimerit în iad. Nu vedeam pe nimeni în vis, decât pe mama zăcând fără suflare. Avea trupul rece. La atingere mi se oprea respirația și nu-mi doream nimic altceva decât să deschidă larg ochii și să-mi zică măcar un cuvânt. Eram îmbrăcată în negru și slăbisem câteva kilograme. Lacrimile îmi curgeau necontenit. Vroiam să-i dăruiesc o nouă viață, dar nu eram în stare să fac nimic. Nu puteam să o salvez. Era prima dată când mă simțeam atât de neputincioasă în fața sorții.
Parcă o îngropasem deja pe mama, iar în vis apăruse și sora mea. Vârsta pe care o avea îi permitea să înțeleagă perfect ce se întâmplă. Mă simțeam obligată să o susțin, să nu-i arăt durerea din sufletul meu. Lacrimile ei mă loveau direct în inimă. Doamne, și eu abia de mă țineam să nu plâng. Era trecut de ora 23.00, dar noi încă nu dormeam. Încercam să o liniștesc pe sora mai mică, spunându-i că mama ne veghează de acolo de sus. Îi ziceam să doarmă și că mama îi va apărea în vis. După ore în șir de discuții, sora a adormit pe umărul meu. Dormea ca un îngeraș. Avea genele ude și fața roșie de atâta plâns.
M-am întors cu fața la perete și am început să plâng din nou. N-am închis un ochi toată noaptea. Nu-mi vedea să cred că mama nu mai este. Nu mă puteam împăca cu gândul că nu-i voi mai auzi glasul ei duios. Mă gândeam și plângeam...Când am deschis ochii și am văzut-o pe mama lângă mine am respirat adânc și, în sinea mea, i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru tot.
Plângeam încontinuu și strigam foarte tare, dar nu mă auzea nimeni. Era o tăcere asurzitoare și o durere ce mă depășea. Parcă murise mama. Am avut o noapte de chin, mai ceva decât aș fi nimerit în iad. Nu vedeam pe nimeni în vis, decât pe mama zăcând fără suflare. Avea trupul rece. La atingere mi se oprea respirația și nu-mi doream nimic altceva decât să deschidă larg ochii și să-mi zică măcar un cuvânt. Eram îmbrăcată în negru și slăbisem câteva kilograme. Lacrimile îmi curgeau necontenit. Vroiam să-i dăruiesc o nouă viață, dar nu eram în stare să fac nimic. Nu puteam să o salvez. Era prima dată când mă simțeam atât de neputincioasă în fața sorții.
Parcă o îngropasem deja pe mama, iar în vis apăruse și sora mea. Vârsta pe care o avea îi permitea să înțeleagă perfect ce se întâmplă. Mă simțeam obligată să o susțin, să nu-i arăt durerea din sufletul meu. Lacrimile ei mă loveau direct în inimă. Doamne, și eu abia de mă țineam să nu plâng. Era trecut de ora 23.00, dar noi încă nu dormeam. Încercam să o liniștesc pe sora mai mică, spunându-i că mama ne veghează de acolo de sus. Îi ziceam să doarmă și că mama îi va apărea în vis. După ore în șir de discuții, sora a adormit pe umărul meu. Dormea ca un îngeraș. Avea genele ude și fața roșie de atâta plâns.
M-am întors cu fața la perete și am început să plâng din nou. N-am închis un ochi toată noaptea. Nu-mi vedea să cred că mama nu mai este. Nu mă puteam împăca cu gândul că nu-i voi mai auzi glasul ei duios. Mă gândeam și plângeam...Când am deschis ochii și am văzut-o pe mama lângă mine am respirat adânc și, în sinea mea, i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru tot.
