N-am scris niciodată
despre bărbatul care m-a ajutat să exist.
N-am scris, dar îl iubesc.
Nu vreau să cred
ca anii ce se scurg
îi strecoară din tinerețe.
Îl vedeam de la distanță,
azi,
am schimbat vorbe de suflet,
îl priveam de sus,
am reușit să-i examinez chipul.
Ridurile care se ivesc pe lîngă ochii plăpînzi
mă fac nefericită.
I-am atins cu mîinile-mi fața
trecută prin timp.
M-am retras,
i-am permis lacrimii să cadă,
ceva mai mult-
nu pot face,
nu sunt eu Dumnezeu!