Încremenită de tăceri
cu ochii plini de lacrimi.
Femeia-
rezemată de un colț al timpului
plânge de mila regretelor.
Judecată să fiu pentru a mea greșeală!
Cu privirea țintită nicăieri, strigă EA:
- dacă aș fi frunză, vine toamna,
cad, mor și dispare a mea existență.
Tutuși, regretabil e faptul că sunt femeie.
Sunt femeie și mai exist.
Abia de supraviețuiesc în gândurile mele.
Conștiința mă judecă,
iar trupul se transformă în scrum.
Încrederea a pierit fără nici o vină.
Totul a fost distrus
de o prostie.
EA e o grenadă
și pentru că va exploda
vrea să restrângă cercul de victime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu