[..pentru că și zâmbetul este efemer]
Sunt zile în care totul pare un chin,
iar viața se transformă într-un iad deplin.
A rămas doar o umbră transparentă și ștearsă,
o foaie tapată cu gânduri ce poate fi arsă.
Durerea ce o port, nu pot s-o mai suport.
În lacrimi mă topesc și-n lacrimi mă trezesc.
Devine insuportabil chiar și rolul ce îl port.
Sunt gata să renunț la tot doar ca să nu înnebunesc.
Tânjesc în taină de liniște și pace.
Trăiesc un vis urât ce pare că mai zace.
Zilele trec, speranțele mor
iar tu, Doamne,de ce nu mă lași să zbor?
Să mă arunci departe de ispită,
căci nu mai am nici lacrimi să suspin.
Nu-ți cer avere sau sa fiu excelentă.
Dă-mi, Doamne, viață dulce, căci sunt sătulă de venin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu