de toate, într-un glob

O mamă, o rază

 un înger de pază

o lacrimă, un gând

un rai pe pământ

o stea, o lumină

o ființă divină

o ploaie, un vânt

un rod pe pămînt.

un nai, un grai

un picior de plai

un gînd, un rând

de oameni suspinând.

un gunoi, un război

pământ și eroi.

A fi OM înseamnă...

A fi om înseamnă a fi rob, robul  care își duce în spate propriul destin.

A fi om înseamnă a face păcate, a suferi și a nu avea de ales.

A fi om înseamnă a fi dirijorul propriei vieți.

A fi om înseamnă a răni pe semenii tăi, intenționat sau nu.

A fi om înseamnă a vorbi, a asculta și a înțelege aproapele.

A fi om înseamnă a zâmbi, cu motiv sau fără.

A fi om înseamnă a munci, a lupta pentru existență.

A fi om înseamnă a iubi, pentru a nu fi singur.

A fi om înseamnă a regreta pentru lucrurile făcute mai devreme.

A fi om înseamnă a plânge de fericire sau de tristețe.

A fi om înseamnă a gândi care este rostul vieții.

A fi om înseamnă a te răzbuna pentru trădare.

A fi om înseamnă a merge mult, pînă la răscruce- unde te așteaptă doliu.

A fi om înseamnă a  fi muritor, a trăi, a visa, a savura, a ierta, a greși, a iubi, a plânge, a lăcrima, a suspina, a vorbi, a zâmbi, a munci, a răni, a trăda, a uita, a gândi, a aștepta, [a...] 
 Deci, a fi om înseamnă a fi suflet viu.

înger negru nu vreau să fiu

Pe unde-mi îmbli?
tu, norocule!
Dragă moarte,
vrei copil cu păcate?
Înger negru
nu vreau să fiu.
Nu vreau să cred
că morții îi e dragă de mine.
Necaz dulce
combinat cu două picături de lacrimi.
Am intrat în această zi
ilegal,
și îmi mușc mîinile.
Necazul necazurilor m-a cuprins.
Fie ziua cât de rea, eu tot am ce învăța.
Dom`le, mulțumim,
și pentru aceste zile.
Noi, muritorii, DE CE plângem?

visul efemer

Înflorește-mi visul cu chipul tău frumos

și-mi izgonește plânsul și gândul nemilos.

Aleargă încet spre mine să nu tresar din somn

cuprinde-mă la piept și spune-mi să mai dorm.

Cu pieptul dezgolit și buzele uscate

îți simt a ta suflare și ochii dând din pleoape.

În depărtări extreme se ascunde al tău sărut,

și îngerii din jur îmi spun c-ai dispărut.

În ochi mi-apare negru și visele dispar,

dau perna la o parte, iar mai apoi tresar.

În jur e numai aer și eu într-al meu pat-

rămân a fi un suflet cu drum mai complicat.

iubesc și cred

Eu te iubesc și tu știi bine că trupul meu îți aparține.

Nu dispera în depărtare, căci gândul tău vorbește tare.

Auzi-mi lacrima când cade și glasul meu tremurător.

Aruncă-mi doar o alinare și spune-mi vorbe de amor.

Eu cred în vise neîmplinite și frunze vii care mai cresc.

Eu cred în sentimente sfinte și flori care se ofilesc.

Tu ești comoara vieții mele și îngerul din calea mea.

Nu ezita să mergi pe alee și să-mi pășești ființa mea.

Păcat e să-mi refuzi iubirea, să mă gonești din calea ta

Să-fiu străpunsă de-amintirea c-ai existat și TU cândva.

27.04.214

ființă integrată într-un sistem obscur

somn, studii, muncă

fețe plictisitoare și

voci fără ecou.

flori de mulți ani,

uscate de timp.

același drum,

pe care mergi în fiecare dimineață și seară.

în jur copaci în prag de înviere

în ochi gînduri, care merg neorganizat.

oameni cu măști și interese diferite.

în troleibuz, o femeie ca o stană de piatră

examinează priviri și citește pe fețe.

totul în jur  e dezgustător.

urît și plictisitor.

silă de tot,

și de mine

că pot privi profund.

                                                                                                                                     05/03/2014

copilul mamei mele
oficial mi-e frate,
dar nu știe dacă trăiesc.
astupat de umbra destinului
l-a făcut să uite de faptul
că mama mai are copii.
iubirea oarbă ascunsă în inima lui
îi fură demnitatea.
trădat pînă la groapă
a iertat
și a scuipat peste cei
care l-au tratat de viciu.
el întreține
 gînduri acoperite cu promisiuni inactive
și sentimente false.
plutește în visul murdar
și are în preajmă
ființa care deține cea mai periculoasă armă.
inconștiența l-a făcut străin
pentru copilul care-l iubește frățește.

Rețeta morții

În vasul în care plutesc

suflete omenești,

adaugăm o linguriță de invidie,

mestecăm,

iar apoi continuăm să trăim.

Jumătate de kilogram de minciuni,

gustăm, închidem ochii,

și mergem înainte.

Un pahar de prostie,

respirăm adânc ..

și ne întoarcem după

o ceașcă de necazuri.

 La urmă adăugăm tot felul de lacrimi

găsite în raftul de sus.

Ne uităm la ceas, și lăsăm să fiarbă realitatea dură

atîta timp cît credem că vom mai suporta.

Ajunși la limită, inima renunță,

 ochii se închid,

muritorii gustă din bucatele vieții,

iar tu mori.

Mori,  pentru că hrana sufletului

 s-a dovedit a fi insuportabilă.

Supravețuiesc într-o locuință nouă
doi oameni plus doi guzgani.
Oamenii se mișcă pentru că trăiesc
guzganii sunt morți de somn
dar rod cuvinte trunchiate.
Atmosfera-i grea
aerul îmi apasă sufletul în jos
iar starea de spirit a rămas după ușă.
Nici viu, nici mort nu pot fi
pentru că dacă aș muri aș visa coșmaruri
iar dacă nu mor, îl trăiesc.