ziua în care se aud pași în ograda pustie

Casa de la marginea satului
pare să fie uitată
de ai ei stăpîni.
Cuprinsă de zăpada așternută de timp.
Fumul din hogeag a încremenit,
iar ușa a înghețat de frig.
Ograda pustie
a uitat ce înseamnă pași.
Pereții casei dornici să audă voci,
au muțit.
Se apropie ziua în care
sufletul rămas singur,
vine de departe
să facă curat la casa celor pe care
îi iubește cel mai mult.
Intră pe poartă,
salută copacii și obiectele nemișcate.
Aruncă o privire în juru-i,
se așează pe buturuga din fața case-i,
și începe să plîngă.
E liniște..
se aud doar lacrimile care-i cad încet pe obraz.
Nu e nimeni s-o poată-nțelege
nu e nimeni s-ăi asculte durerea
nu e nimeni să-i mîngie umărul
ostenit de destin.
Ani de-a rîndul sufletul rămas singur
e întîlnit de nimeni,
așteptat de nimeni,
iubit de nimeni
și judecat de toți.

actorii suntem noi

Doi actori,
cu destine difierite
joacă într-o piesă romantică.
Piesa dureaza ani..
implică conflicte, zimbete și lacrimi.
Supuși unor reguli,
încearcă să transforme imposibilul în posibil.
Ea- nu e femeia perfectă,
El- o adoră fără "dar" .
Clipe presărate cu sentimente
diverse,sincere și profunde.
Actorii sunt cei care iubesc
fără de motiv.
Acceptă rolul fără caracter,
iar, după îi oferă valoare.
Suflete sărace și chipuri fericite.
Bogăția nu are loc în piesă.
Ea îl iubește,
nu pentru bani,ci
pentru simplu fapt că există,
și vorbește cu EA.

Doliul - decor al sărbătorii

Iubire eternă
combinată cu
despărțiri inactive.
În prag de sărbătoare
stăm supravegheați de
mortul iubit care trăiește în prag.
Sufăr de durerea ascunsă
în prăpastia inimii tale.
Te consolez și uit de sărbătoarea
care ne caracterizează.
 Mă gîndesc
la ziua de mîine
care ne va stoarce ultima picătură
de apă sărată.
Apa - care înseamnă regret,tristețe și durere.
Mă doare să te privesc cum îți ascunzi suferința
în spatele zîmbetului fals.
Mă doare să văd cum faci două lucruri consecutiv:
porți doliu și mă faci fericită.

Cum e țara așa și obiceiurile

Intrăm în casă,

casa în care vorbim tare și nu ne aude nimeni,

 sau contrariu,

 vorbim încet și ne aud toți.

Aici toți au banii lor,

dar își fac interesele pe banii altora.

“Cîrdul”.. suntem noi,

oamenii care mergem în direcția vîntului venit

de la cei care se numesc”cunducatori”.

Surori, frati, copii, cumatri, verisori,

toti  au ocupat functii inalte,

pentru ca,

“cumatrismul” e la putere.

Ei nu vor,

“sarmanii”,

dar, daca asa e obiceiul pe la noi.

Masini luxoase, telefoane performante,

haine dintre cele mai scumpe,

noi suntem saraci!?

Statul nu ne da ajutor!

Noi murim de foame

cu banii puși la procente

și vrem în Europa.

Trăim într-o tara săracă,

cu oameni bogați.

Ce folos că avem obiceiuri și tradiții,

dacă nu avem oameni care sa le respecte?

Noi suntem bogăția țării sărace!

`nălțătoare profesie

pe care mi-am ales.

Noi vrem să spunem adevărul,

noi vrem să arătăm lumii realitatea

noi vrem  să informăm societatea,

în care minciuna e la putere.

Țara săracă e patria mea!

Aici oamenii știu tot “adevărul”.

Știm prea multe, și nu știm nimic.

Nu avem opaiț,

iar adevărul din întuneric  nu se vede.

Politicienii apar la micile ecrane,

spun ce gîndesc, dar nu se gîndesc ce spun.

A patra putere în stat suntem noi,

noi vorbim ca moara,

la timp și oferim produs de calitate.

Mită, trădare, înjurături, birocrație, politica editorială.

E strigător la cer, e realitatea în care trăim.

Politică de doi bani,

Jurnaliști de aur,

Și oameni însetați de adevăr.

Vrem să fim liberi!

Strigă sufletele jurnaliștilor strivite de politica editorială.

Bat-o crucea, de presa!

Ei fug,

pentru că se tem de urechea presei.

Unde-i dreptatea?

Păcat că mare nu avem.

Noi vom fi  o putere,

un codru ce emană încredere

celor îngropați în minciună.

Noi, jurnaliștii, vom scoate adevărul din poveste.

Adevărul, neadevărat.

omul se naște de doua ori: prima dată "viu", a doua oară "mort"

 


   Dușman îmi e propria viață,
   pentru că prietenă nu-mi poate fi.
   Floarea din spatele draperiei,
   și eu
   suntem efemere.
   Amic de durată îmi e destinul.
   Prietena mea veșnică rămîne moartea.
   Datoare sunt și EU,
   ca și voi toți.
   Cînd am să mă nasc mort,
   cineva, undeva, mă va șterge din lista celor datornici.