Cică "tot ce se face se face spre bine"!

[The most beautifull morning))today surprise]

în sicriu nuștiu pentru a câta oară.

      În viață sunt momente când ai senzația că plutești de fericire și momente când ai impresia că te scufunzi în pământ.
Eu am avut marea fericire și nefericire să trec prin astfel de momente. În zilele când eram mai aproape de necaz, pur și simplu în sinea mea renunțam și muream. Încremenită de tăceri, închideam ochii și mă regăseam într-un sicriu. Probabil, era chiar al meu.
Îmi plăceau asemenea momente pentru că aveam ocazia să-i văd pe cei prezenți la înmormântare. Stăteam cu fața în sus și plângeam de mila celor care au rămas cu durere în suflet. Totul era atât de sumbru. Lacrimile mele nu puteau fi văzute de nimeni. Dar , eu plângeam mai mult ca toți. Ba chiar mai mult decît atît, mă simțeam vinovată pentru că cei dragi erau invadați de suferință.
Continuam să visez.
La un moment dat  am început să regret.
Era prea trist ca să-mi continui visul. Dar știu exact că ingredietele sărbătorii erau lumânările, doliu,lacrimile, rugăciunile, vinul și dulciurile. Da, și îmi mai amintesc cum oamenii veneau rând pe rând, iar casa mamei mele devenise neâncăpătoare.
Când totul mi se părea atât de real, am deschis ochii și am spus: "nu vreau să mor!' Nu sunt pregătită pentru o altă lume. Trebuie să-mi cumpăr  altă casă, ca oaspeții să nu stea în rând la ușa, ci să aibă loc în casă.

al meu noroc nu cade din pod

geamănă cu tine, mamă!