e groaznic să..

E groaznic să vezi o mamă la groapa copilului sfânt,

cum își roagă odrasla să mai fie copil pe pământ.

Să îngroape lacrimile de necaz.

Să-l mai țină de mână și să-l ducă în grumaz.

E groaznic să fii zgârcit în fața unui copil orfan,

care cântă la nai și te roagă să-i dai

fărmitura de pâine rămasă pe masă.

Să nu moară de foame în al său drum cu statut de casă.

E groaznic să vezi o bătrână însetată de apă.

Cu al ei păr încărunțit să mai stea sprijinită de poartă.

Și nimeni s-audă și nimeni să treacă

să-i dea bătrânică-i o gură de apă.

Și mii de sate fără oameni sunt risipite de tăceri.

Răsună un strigăt răgușit din prispa cea de altădată.

E o bătrână ce-a orbit de anii ce îi duce în spate.

Un suflet dintr-o mie, pierdut în a sa casă.

Și am născut copii, cândva, în lumea asta.

Acum rămas-am singură în al meu cuib.

Un cuc străpuns de amintire și dor enorm de un trecut.

Să fie oare ăsta destinul dăruit de dumnezeu?

Unul dintre cele mai complicate roluri pe pământ este cel de mamă. Să fii unica ideală înzestrată cu darul de "a ști totul" e ușor. Să împletești gânduri bune și să educi oameni fără caracter într-o lume absolut indiferentă e puțin mai complicat. Mama- izvorul nesecat de idei, meșterul profesionist în a crea oameni de valoare.

icoana- moștenire de la ai mei părinți

stau singură în a mea casă.

privită sunt de o icoană sfântă

rămasă de la ai mei părinți.

se  lasă noaptea peste sat

și piatra amintirilor peste al meu suflet.

trist- e puțin spus.

e strigător la cer.

nu mă aude nimeni.

sunt singur în al meu cuib.

lacrima pe care am moștenit-o

îmi e fidelă.

pentru ea

TU, rod al dragostei profunde,

stea cu lumină eternă

și rob al destinului.

Iubită de-a pururi să fii!

Înjunghiată de dragoste pură!

Inundată de lacrimi de fericire!

Dușmanul să-ți fie norocul,

iar soarta să-ți fie amic.

Transformând imposibilul în posibil

să ajungi acolo unde visezi doar tu.

Fericită să nu fii,

pentru că meriți mai mult de atât.

Să fii regina fericirii,iubirii și frumosului.

Să ne trăiești frumoasă ca o floare și veșnic ca un înger!

discurs portret

 Îmi reamintesc de o sută de ori pe zi de faptul că viața mea lăuntrică și exterioară depinde de munca  celorlalți oameni, nu numai a celor vii, dar și a celor care au murit, și că trebuie să fac la rîndul meu efortul de a le dărui ceva, pe măsura celor primite de la ei.

Trei august 2006, o zi obișnuită, dar totuși specială, ziua în care mama mi-a dăruit un cadou viu. Cert este că l-am așteptat mulți ani, dar vorba ceea, cînd îți dorești ceva cu adevărat,  Dumnezeu îți dăruiește. Da, așa a fost și la mine, mereu mi-am dorit o soră mai mare , însă, n-a fost să fie așa. Și iată că într-o zi  m-am gîndit că dacă eu nu am avut parte de o soră mai mare, aș putea eu să fiu. Și pentru că există creatorul suprem care ne citește gîndurile, peste cîțiva ani mi-a dăruit  un îngeraș de fetiță. Totuși, cea mai mare coincidență a fost că a văzut lumina zilei cu o zi înainte de ziua mea, și respectiv a devenit cadoul meu pentru toată viața.

    În întunericul lumii și-a început existența o princesă , cu părul lung, brunet, ochii mari și căprui. O frumusețe de fată cu inimă mare, cu gînduri bune și suflet curat. O ființă gingașă și plină de vise. E abia la început de drum, dar  visează la lucruri mărețe, analizează toate profesiile cunoscute și le spune părinților că atunci  cînd va crește mare o să se facă medic. Crede că dacă va fi medic, o să le dăruiască celor pe care îi iubește „viață fără de moarte”.

 Deși are doar 7 anișori , gîndește matur. Uneori îți spune niște lucruri ciudate, dar  adevărate, despre VIAȚĂ.  Ea știe cum să-ți readucă zîmbetul pe față atunci cînd uiți să zîmbești. Ea știe cum trebuie să creeze o atmosferă frumoasă în familie. O fire creativă și curajoasă. Sărbătorile îi sunt cele mai dragi, e un motiv de a crea tuturor daruri. Pictura o caracterizează,  îi place să dăruiască desene proprii celor apropiați. În drumul vieții sunt și zile mai complicate, ajunși la limită... părinții cu inima frîntă, ne părăsesc și pleacă la mii de kilometri de copii, doar ca să ne poată crea condiții.

Au plecat și ai mei, cel mai trist a fost că sora mai mică a fost nevoită să rămînă printre străini. Cred eu, că a fost cea mai grea perioadă din viața ei, cu toate că nu a durat prea mult.

Avea o carte de la grădiniță în care trebuia să scrie zi de zi, iar în partea de  jos  a paginii trebuia să aleaga un desen după dispoziție. Și ce credeți că alegea?  Era o alegere după starea pe care o avea  “un copil care plînge”.  Am întrebat-o, de ce ? Răspunsul ei a fost scurt și clar: “pentru că mama m-a lăsat”.  Era conștientă că se va întoarce curînd, însă motiva prin faptul că: “nu vreau să-mi cumpere nimic,  vreau doar să vină mama acasă”.

Am învățat foarte multe lecții de viață de la ea, de la un copil care crește sub privirea mea.

Am învățat că indiferent de situație nu trebuie să-ți lași copii printre străini.

Am învățat că dacă ai o soră, poți să fii fericită.

Am învățat că poți să zîmbești și fără motiv.

Am învățat că și un copil mic îți poate alina durerea.

Am învățat că nu trebuie să renunț niciodată la visele mele.

Am învățat că poți învăța și de la cei mai mici ca noi.

Frații-frați, sau frați-dușmani

     Am auzit de multe ori o comparaţie potrivită făcându-se când trebuie să defineşti o frumoasă legătură de prietenie dintre două persoane: "Se înţeleg aşa bine, parcă ar fi fraţi". Cât de potrivită mai este în zilele noastre această analogie când relaţiile dintre fraţi şi surori se deteriorează tot mai mult, când procesele de prin tribunale dintre cei cu acelaşi sânge durează cu zecile de ani?

Majoritatea parintilor se confrunta cu certurile dintre copiii lor. De multe ori ne întrebăm care ar putea fi  motivele pentru care apar certurile intre frati si cum pot fi oprite acestea?!

    Este o realitate tristă cea a relaţiilor de astăzi dintre fraţi, în care mulţi nu suportă să se vadă, să-şi vorbească, cu atât mai mult să stea la o masă de sărbători împreună. De ce au ajuns aici, de ce îi lasă inima să îşi vadă fiecare de interesul lui fără să-i pese de celălalt, să fie invidios tocmai pe fratele lui?

Oare de ce nu lasă fiecare deoparte orgoliile şi împietrirea care i-au adus în aceste situaţii?

Cu siguranţă sunt mai mulţi cei care se înţeleg decât cei care se ceartă şi nu se pot suporta. Dar nu asta este important, nu câţi sunt fraţii care nu se înţeleg, ci de ce au ajuns aici. Să fie de vină părinţii şi educaţia primită în copilărie, să fie de vină societatea sau răcirea dragostei din inimile lor?

Ce s-a pierdut pe drumul educaţiei în familie sau al abordării relaţiilor dintre fraţi de către părinţi de s-a ajuns de la familia bunicului, care ne povesteşte că lui fratele mai mic îi spunea "bădie" pentru că era mai mare decât el, la familia de acum, în care lăsând deoparte respectul, nu mai găsim nici măcar iubire frăţească? Sigur că şi bunicii se mai certau cu cei şapte fraţi pe care îi aveau, dar fiecare îşi cunoştea locul şi rolul în familie. Cei mici ştiau că trebuie oarecum să asculte de cel mare, iar acesta avea conştiinţa că are o anumită responsabilitate faţă de fraţii mai mici. Mai ştiau că vremurile sunt grele şi poate unii renunţau la şcoală pentru ceilalţi, mergând să muncească pentru a ajuta la întreţinerea lor.

Şi aşa am ajuns la ceea ce s-a pierdut pe drum, s-a pierdut jertfa, pentru că era o jerftă să renunţi la tine pentru fratele tău. Să te laşi pe locul doi pentru ca fratele tău să poată avea mai multe posibilităţi de a reuşi, de a avea o viaţă mai bună. Ar fi lucru mare să recuperăm astăzi acest dar al jertfei pentru fraţii noştri. Am auzit şi astăzi de familii sărace, cu mulţi fraţi în care cei mari muncesc ca să ajute la întreţinerea familiei, dar jertfa nu este doar pentru aceştia, este şi pentru cei care nu vor să renunţe la laptopul de care are nevoie sora abia intrată la facultate.

Jertfa se naşte din iubire şi tocmai asta este ceea ce trebuie părinţii să-i înveţe pe copii. Nu rivalitatea născută din "uite ce cuminte este fratele tău" îi va face mai buni, aşa cum spunea psihologul Alfred Adler: "Dacă unul dintre copii eşuează cu totul, adesea celălalt este absolut dispus la reuşită. Dacă unul din ei este recunoscut de părinţi ca eminent, celălalt se poate rata", ci insuflarea iubirii pentru celălalt născută dintr-o educaţie înţeleaptă, cu principii corecte şi nepărtinitoare.

Din literatura psihologică de specialitate am aflat  că "relaţia dintre fraţi trebuie să-i ajute pe fiecare să îşi dezvolte personalitatea, spiritul competitiv, dar şi să se sprijne şi să coopereze, pe scurt să-i pregătească pentru integrarea în grupuri mai largi - pentru început grupul de la grădiniţă, apoi colectivul şcolar, grupul de prieteni".

     Gelozia şi invidia dintre fraţi determină, spun psihologii, fenomenul de "soare-lună" sau "bun-rău" în familie. De multe ori, unul dintre fraţi ia atitudinea copilului bun şi ascultător, celălalt comportându-se complet diferit, devenind copilul-problemă al familiei. Amândoi trăiesc sentimentul invidiei, numai că fiecare îl manifestă diferit. Cel cuminte perseverează în atitudinea lui pentru a primi în continuare aprecierea şi iubirea părinţilor, iar cel care este, să spunem, neascultător încearcă cu încăpăţânare să capteze atenţia celor din jur prin metodele pe care le-a perceput el ca fiind bune.  

Cercetătorii de la Universitatea din Missouri, SUA, au dovezi clare că certurile iscate între fraţi le pot aduce, mai târziu, anxietate şi probleme legate de stima de sine.

         Cîteva soluții pentru a ameliora sau a evita certurile între frați ar putea fi:

-          Să fii tu cel care cedează ,dacă îl vezi prea încăpăținat, pentru că mai devereme sau mai tîrziu el o să-și dea seama de fata bună pe care ai facut-o la timp.

-          Să renunți la o plimbare  cu prietenii, pentru ai asculta problemele cu care se confruntă la moment .

-          Să comunici tot mai des cu el, și să ierți atunci cînd el a greșit. Pentru că a greși e omenește.

-          Să-i păstrezi locul în viața ta, pentru că fratele rămîne frate toată viața. Dacă unii vin și pleacă, el rămîne pentru totdeauna.

-          Și nu în ultimul rînd să-i arăți dragostea frățească pe care ai moștenit-o de la părinți.

"Cea mai mare otravă din viaţa omului este invidia dintre fraţi. Dragi colegi, vă îndemn să vă bucuraţi şi să vă iubiți frații, pentru că nimeni n-o să te înțeleagă mai bine decît fratele tău"