Frații-frați, sau frați-dușmani

     Am auzit de multe ori o comparaţie potrivită făcându-se când trebuie să defineşti o frumoasă legătură de prietenie dintre două persoane: "Se înţeleg aşa bine, parcă ar fi fraţi". Cât de potrivită mai este în zilele noastre această analogie când relaţiile dintre fraţi şi surori se deteriorează tot mai mult, când procesele de prin tribunale dintre cei cu acelaşi sânge durează cu zecile de ani?

Majoritatea parintilor se confrunta cu certurile dintre copiii lor. De multe ori ne întrebăm care ar putea fi  motivele pentru care apar certurile intre frati si cum pot fi oprite acestea?!

    Este o realitate tristă cea a relaţiilor de astăzi dintre fraţi, în care mulţi nu suportă să se vadă, să-şi vorbească, cu atât mai mult să stea la o masă de sărbători împreună. De ce au ajuns aici, de ce îi lasă inima să îşi vadă fiecare de interesul lui fără să-i pese de celălalt, să fie invidios tocmai pe fratele lui?

Oare de ce nu lasă fiecare deoparte orgoliile şi împietrirea care i-au adus în aceste situaţii?

Cu siguranţă sunt mai mulţi cei care se înţeleg decât cei care se ceartă şi nu se pot suporta. Dar nu asta este important, nu câţi sunt fraţii care nu se înţeleg, ci de ce au ajuns aici. Să fie de vină părinţii şi educaţia primită în copilărie, să fie de vină societatea sau răcirea dragostei din inimile lor?

Ce s-a pierdut pe drumul educaţiei în familie sau al abordării relaţiilor dintre fraţi de către părinţi de s-a ajuns de la familia bunicului, care ne povesteşte că lui fratele mai mic îi spunea "bădie" pentru că era mai mare decât el, la familia de acum, în care lăsând deoparte respectul, nu mai găsim nici măcar iubire frăţească? Sigur că şi bunicii se mai certau cu cei şapte fraţi pe care îi aveau, dar fiecare îşi cunoştea locul şi rolul în familie. Cei mici ştiau că trebuie oarecum să asculte de cel mare, iar acesta avea conştiinţa că are o anumită responsabilitate faţă de fraţii mai mici. Mai ştiau că vremurile sunt grele şi poate unii renunţau la şcoală pentru ceilalţi, mergând să muncească pentru a ajuta la întreţinerea lor.

Şi aşa am ajuns la ceea ce s-a pierdut pe drum, s-a pierdut jertfa, pentru că era o jerftă să renunţi la tine pentru fratele tău. Să te laşi pe locul doi pentru ca fratele tău să poată avea mai multe posibilităţi de a reuşi, de a avea o viaţă mai bună. Ar fi lucru mare să recuperăm astăzi acest dar al jertfei pentru fraţii noştri. Am auzit şi astăzi de familii sărace, cu mulţi fraţi în care cei mari muncesc ca să ajute la întreţinerea familiei, dar jertfa nu este doar pentru aceştia, este şi pentru cei care nu vor să renunţe la laptopul de care are nevoie sora abia intrată la facultate.

Jertfa se naşte din iubire şi tocmai asta este ceea ce trebuie părinţii să-i înveţe pe copii. Nu rivalitatea născută din "uite ce cuminte este fratele tău" îi va face mai buni, aşa cum spunea psihologul Alfred Adler: "Dacă unul dintre copii eşuează cu totul, adesea celălalt este absolut dispus la reuşită. Dacă unul din ei este recunoscut de părinţi ca eminent, celălalt se poate rata", ci insuflarea iubirii pentru celălalt născută dintr-o educaţie înţeleaptă, cu principii corecte şi nepărtinitoare.

Din literatura psihologică de specialitate am aflat  că "relaţia dintre fraţi trebuie să-i ajute pe fiecare să îşi dezvolte personalitatea, spiritul competitiv, dar şi să se sprijne şi să coopereze, pe scurt să-i pregătească pentru integrarea în grupuri mai largi - pentru început grupul de la grădiniţă, apoi colectivul şcolar, grupul de prieteni".

     Gelozia şi invidia dintre fraţi determină, spun psihologii, fenomenul de "soare-lună" sau "bun-rău" în familie. De multe ori, unul dintre fraţi ia atitudinea copilului bun şi ascultător, celălalt comportându-se complet diferit, devenind copilul-problemă al familiei. Amândoi trăiesc sentimentul invidiei, numai că fiecare îl manifestă diferit. Cel cuminte perseverează în atitudinea lui pentru a primi în continuare aprecierea şi iubirea părinţilor, iar cel care este, să spunem, neascultător încearcă cu încăpăţânare să capteze atenţia celor din jur prin metodele pe care le-a perceput el ca fiind bune.  

Cercetătorii de la Universitatea din Missouri, SUA, au dovezi clare că certurile iscate între fraţi le pot aduce, mai târziu, anxietate şi probleme legate de stima de sine.

         Cîteva soluții pentru a ameliora sau a evita certurile între frați ar putea fi:

-          Să fii tu cel care cedează ,dacă îl vezi prea încăpăținat, pentru că mai devereme sau mai tîrziu el o să-și dea seama de fata bună pe care ai facut-o la timp.

-          Să renunți la o plimbare  cu prietenii, pentru ai asculta problemele cu care se confruntă la moment .

-          Să comunici tot mai des cu el, și să ierți atunci cînd el a greșit. Pentru că a greși e omenește.

-          Să-i păstrezi locul în viața ta, pentru că fratele rămîne frate toată viața. Dacă unii vin și pleacă, el rămîne pentru totdeauna.

-          Și nu în ultimul rînd să-i arăți dragostea frățească pe care ai moștenit-o de la părinți.

"Cea mai mare otravă din viaţa omului este invidia dintre fraţi. Dragi colegi, vă îndemn să vă bucuraţi şi să vă iubiți frații, pentru că nimeni n-o să te înțeleagă mai bine decît fratele tău"