Sunt femeie, sunt copil și sunt orfan!
Doliul- mă așteaptă în prag ori de câte ori mă întorc acasă.
Din toți ai mei, mulți, am rămas doar eu-
cea care are grijă să poarte doliu o viață întreagă.
Sunt un om simplu,
n-am făcut rău nimănui
și totuși nu înțeleg:
de ce a trebuit să rămân singură, într-o lume atât de urâtă?
De ce n-am mers și eu acolo unde au plecat cei
pe care îi iubeam cel mai mult?!
Fără de speranțe...mai trăiesc.
Trăiesc cu gândul, că poate într-o zi
la poarta raiului mă veți întâlni,
dacă aici, în iadul pământesc,
m-ați părăsit!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu