vineri, 30 august 2013

"Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră".

Şi pentru că niciodată nu am fost în juriu, astăzi am avut ocazia s-o fac.
30.08.2013 - în incinta Bibliotecii publice orăşenească “Tamara Isac” s-a desfăşurat concursul declamatorilor, ajuns la cea de-a 20-a ediţie, cu genericul "Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră".
La concurs au participat 20 de elevi din raionul Criuleni. Ei au avut ocazia să se afirme prin a recita câte o poezie a unui poet preferat. Cei mai solicitaţi autori au fost Nicolae Dabija,Grigore Vieru şi Dumitru Matcovschi.
Participanţii la acest concurs au fost liberi să recite versurile autorilor, aşa cum doresc ei. 

Cel mai tensionant moment a fost finalul, atunci când toţi aşteptau cu sufletul la gură să audă rezultatele. În urma totalurilor făcute de membrii juriului, s-a stabilit rezultatele mult aşteptate. Ana Grati,originară din Hârtopul Mare, care a luat premiul mare, a fost una dintre cele mai talentate participante, având darul de a recita frumos, fără emoţii, limbajul corpului şi expresia feţei bine dezvoltate.
Elevii care au ocupat locuri de frunte au fost : Dorina Titei- locul I; Popa Mihaela- locul II; Donica Valentin- locul III.
 Nu mai puţin buni au fost şi cei care au primit menţiuni : Druţa Galina; Istrati Vladimir şi Zaharia Victoria.

Şi încă o dată m-am convins că dacă emoţiile ar dispărea, oamenii ar fi mult mai liberi. De cele mai multe ori ele fiind un obstacol, care nu te lasă să realizezi lucrurile aşa cum îţi doreşti. 
Despre rolul pe care l-am avut în cadrul acestui concurs, pot să spun că chiar mi-a plăcut. Cu toate că nu m-aş fi gândit niciodată că e atât de complicat să iei o decizie finală împreună cu ceilalţi membrii ai juriului.
Juriu este acel care ascultă, critică şi decide.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu