Sala în care cuvîntul nu e auzit.
Privirile se pierd printre felinare,
iar sufletele plutesc pe deasupra capului,
pentru că tipul responsabil de volum
a murit într-un vis.
Eu mă retrag în cămeruța din spate,
închid ușa
și strîng gîndurile din căpșor.
Cu pixul în mina dreaptă,
urechile bolnave,
încerc să înțeleg ce se petrece
dar..nu pot.
Nu pot,
pentru că tipul a uitat să stingă vocea puternică neauzită.
Multe suflete îți etalează visul,
iar eu deschid ușa, privesc înainte și îmi întreb Eul..
-Oare nu sunt și eu un om talentat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu