Omul se naște și moare..cândva.
Drumul parcurs de noi, oamenii, pare a fi destul de complicat. De mici copii visăm la lucruri mărețe, uneori chiar imposibile. Dar asta-i mintea de copil, el visează. O altă treaptă este cea de elev, când mergem în clasa întâi învățăm să rostim cuvinte care bucură și altele care dor. E perioada când suntem dispuși să preluăm comportamente, să punem 10 întrebări pe secundă, (de ce? pentru ce? cine? ce? da cum? de unde? unde? cînd?)..etc., și multe altele, care uneori devin enervante pentru intervievat. Da, și de aici începe cunoașterea de sine. După care pășim pe o altă treaptă, devenim elevi în gimnaziu și urmează liceul. Aici, modul de gândire diferă. Visele par să se se distrugă din cauza realității. Evident că din cauza unei realități mult mai dure decât o vedeam până nu demult. Ne pierdem în gânduri și încercăm să căutăm soluții pentru o viață mai bună. Atâta timp cât suntem pe axa existenței, noi învățăm. Cu statut de student, cu mult mai multe probleme și cu soluții în umbră. E o perioadă complicată, pentru că suntem puși la diverse încercări de care într-un final depinde viitorul nostru. Alegerea nu constă în a alege o culoare din două sau ce vrei să mânînci la prânz, ba din contra e o alegere care îți pictează imaginea pentru tot restul vieții. Și cum nisipul din clepsidră se scurge cu o viteză enormă, am ajuns să fim și părinți. Modelăm destine și promovăm valori. Deschidem ochii și visăm cu ochii deschiși. Uităm de banalități și pornim judecata. O transformare radicală începe atunci când ne lovim dur de probleme care necesită o rezolvare corectă. Dăruim tot ce-i mai bun celor pe care îi numim "rod al dragostei". Ne străduim să fim un model demn de urmat pentru ei și tot ei devin sensul vieții. Copii, elevi, studenți, părinți..și bunei. Exact, aici îmi doream să ajung. A fi bunel înseamnă mult. E o bucurie enormă să privești ale generații și să fii mândru de munca asiduă pe care ai depus-o zilnic pentru a modela oameni de valoare.
Noi muritorii suntem asemeni unui patruped, care încearcă să supraviețuiască indiferent de împrejurări.
Punem accent pe lucruri și mai rar pe valori, iar ceea ce s-a pierdut pe drumul existenței este "omenia".
Fiecare cu axa lui și niciodată o axă comună. Individualitatea este caracteristică umanității.
Trăiască treptele vieții și noi cu ele!
Drumul parcurs de noi, oamenii, pare a fi destul de complicat. De mici copii visăm la lucruri mărețe, uneori chiar imposibile. Dar asta-i mintea de copil, el visează. O altă treaptă este cea de elev, când mergem în clasa întâi învățăm să rostim cuvinte care bucură și altele care dor. E perioada când suntem dispuși să preluăm comportamente, să punem 10 întrebări pe secundă, (de ce? pentru ce? cine? ce? da cum? de unde? unde? cînd?)..etc., și multe altele, care uneori devin enervante pentru intervievat. Da, și de aici începe cunoașterea de sine. După care pășim pe o altă treaptă, devenim elevi în gimnaziu și urmează liceul. Aici, modul de gândire diferă. Visele par să se se distrugă din cauza realității. Evident că din cauza unei realități mult mai dure decât o vedeam până nu demult. Ne pierdem în gânduri și încercăm să căutăm soluții pentru o viață mai bună. Atâta timp cât suntem pe axa existenței, noi învățăm. Cu statut de student, cu mult mai multe probleme și cu soluții în umbră. E o perioadă complicată, pentru că suntem puși la diverse încercări de care într-un final depinde viitorul nostru. Alegerea nu constă în a alege o culoare din două sau ce vrei să mânînci la prânz, ba din contra e o alegere care îți pictează imaginea pentru tot restul vieții. Și cum nisipul din clepsidră se scurge cu o viteză enormă, am ajuns să fim și părinți. Modelăm destine și promovăm valori. Deschidem ochii și visăm cu ochii deschiși. Uităm de banalități și pornim judecata. O transformare radicală începe atunci când ne lovim dur de probleme care necesită o rezolvare corectă. Dăruim tot ce-i mai bun celor pe care îi numim "rod al dragostei". Ne străduim să fim un model demn de urmat pentru ei și tot ei devin sensul vieții. Copii, elevi, studenți, părinți..și bunei. Exact, aici îmi doream să ajung. A fi bunel înseamnă mult. E o bucurie enormă să privești ale generații și să fii mândru de munca asiduă pe care ai depus-o zilnic pentru a modela oameni de valoare.
Noi muritorii suntem asemeni unui patruped, care încearcă să supraviețuiască indiferent de împrejurări.
Punem accent pe lucruri și mai rar pe valori, iar ceea ce s-a pierdut pe drumul existenței este "omenia".
Fiecare cu axa lui și niciodată o axă comună. Individualitatea este caracteristică umanității.
Trăiască treptele vieții și noi cu ele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu